12/05/20 13:15:45

Cum configurăm corect Acestream pentru Windows


În acest articol vom vedea cum se rezolvă două posibile probleme de configuratie pe care le avem pe Windows în legătură cu Acestream. Prima  problemă constă în faptul că Acestream pornește o dată cu sistemul de operare. A doua problemă este a cache-ului, care poate ocupa mult spațiu pe disc.

Update: Am inclus modificarea locației live-cache-ului, de pe disc, în memorie (mulțumim Redelre).

Categorie: General
Postat de: oberon

Ambele probleme se rezolvă relativ simplu.

1. Eliminarea pornirii automate a Acestream

În privința pornirii automate,

1. Lansăm în execuție programul  Registry Editor (regedit)

2. În fereastra programului, mergem în meniul "Edit", apăsăm "Find" și căutăm următoarea „cheie”

\HKEY_CURRENT_USER\SOFTWARE\Microsoft\Windows\CurrentVersion\Run\

După ce am găsit-o, în panoul din dreapta identificăm și ștergem cheia „AceStream” (click dreapta pe ea apoi „delete”)

După ce această operație a fost făcută, Acestream va fi pornit și oprit de către TV-Lite

regedit

2. Reducerea spațiului ocupat de cache-ul Acestream

Vom modifica locatia cache-ului, de pe disc, în memorie. Acest lucru ar trebui să reducă uzura SSD-urilor, pe lângă faptul că este mai rapid.

În privința cache-ului avem doi pași inițiali de făcut:

1. Ne configurăm managerul de fișiere din Windows (zis și Explorer) astfel încât să putem vizualiza fișierele și directoarele ascunse. În Windows 7 este necesar să facem pașii de mai jos: 

Dacă tot sunteți aici, debifăm și „Hide extensions for known file types”, setarea idioată pe care Microsoft,  se poate spune că a pus-o special pentru umple utilizatorii de windows de viruși, ransomware, etc. Acest lucru e facilitat de faptul că, dacă este bifată, virușii denumiți „poza,jpg.exe” sunt văzuți doar ca „poza.jpg”, ceea ce face utilizatorul să creadă că virusul respectiv e o poză și să facă click, lansându-l. Această idioțenie dăinuie din Windows 95.  

win7show1

win7show2

Pe Windows 10, lucrurile stau mai simplu. este suficient să facem click pe meniul „View”, iar dedesubt să bifăm „Hidden files”, respectiv „File name extensions”.

2. Atât în Windows 7 cât și în Windows 10 selectăm apoi "Local drive C:" în panoul din stânga, apoi ștergem tot conținutul directorului  „_acestream_cache_”,

win10

Pornim Acestream, îl căutăm în panoul de jos, lângă ceas, și îi setăm opțiunile referitoare la spațiul ocupat pe disc de cache:
acetray

Click dreapta pe iconiță, apăsăm "options", apoi facem configurările din figură:
aceoptions